de Éric Dussert, București, 4 iunie 2022
Această carte scurtă și insolită, avea să fie tipărită la Imprimerie Lux din bulevardul Saint-Michel, nr. 131.
Un tiraj de lux a fost rezervat bibliofililor din care 3 exemplare pe hârtie de China și 20 pe hârtie de Arches texturată.
Povestea imaginată de Irène Hillel-Erlanger îi pune laolaltă pe Joël Joze (pronunțat, desigur, ca și «j’ose» – îndrăznesc) și două femei complet opuse care reprezintă una – Realitatea, iar cealaltă – Grația.
Bărbatul este inventatorul unui aparat special grație căruia fiecare descoperă «SENSUL ASCUNS al tot și toate» (p. 14). Vom reveni asupra acestui aspect.
Resortul narativ provine din faptul că eroul se simte divizat între cele două femei.
Dintr-un punct de vedere, romanul constituie o tentativă curioasă de a fi în ton cu momentul printr-o aplicație romanescă a cubismului – și este de asemenea un roman cu anumite chei despre care vom vorbi, bineînțeles.
Să precizăm în primul rând că romanul nu este lung – dar este totuși cu mult mai lung decât contemporanul său Bibi-la-bibiste (P. Birault, 1918) de Raymonde Linossier care, cu cele 13 pagini ale sale, este cel mai scurt roman al literaturii franceze, și tipic, la rândul lui, căutărilor dadaiste.
Ambele sunt destinate doar câtorva fericiți. Cel mai probabil imprimate într-un număr mic de exemplare, și poate chiar pe cheltuiala autorului…
Tot încercând să modernizeze cadrul romanesc, cartea Irenei rămâne aproapiată tradiției voiajelor imaginare care, la fel ca utopiile epocii clasice, evocă îndepărtări improbabile.
De la Edgar Allan Poe cu al său Arthur Gordon Pym (1838), urmat de A Story Above a Crocodile (1876) a pictorului francez Francisque Monnet, literatura secolului al XIX-lea și a începutului de secol XX a fost, la rândul său, invitată să se lase copleșită de miraculos și neobișnuit.
Iar călătoriile miraculoase nu lipseau pe vremea Irenei, ca Voiaje în tărâmurile celei de a patra dimensiuni a lui Gaston de Pawlowsky (Fasquelle) care, în 1912, perturba cronologia și a împins-o poate să-și scrie propriul voiaj cabalistic și amoros.
În 1922, Maxime Girieud își lansa Călătoria fantastică a navei Arethusa (Voyage merveilleux de la nef Aréthuse, Librairie de France-F. Sant’Andrea, L. Marcerou & Cie) pentru ca apoi, mult mai târziu, în 1976, Mario Mercier, ironic – deși, în fond, foarte șamanic – va propune Odiseea fantastică a lui Arthur Dément (L’Odysée fantastique d’Arthur Dément, Losfeld).
Cu aceste călătorii inițiatice și metaforice, se viza atât reforma literară, cât și invadarea unor noi peisaje ale gândirii. Fără a neglija, desigur, misterul cunoașterii ascunse…
La ora la care care Blaise Cendrars ținea ritmul după Apollinaire, Irène Hillel-Erlanger a depus în paginile sale, pe lângă o poetică îndrăzneaţă şi hotărâtă modernă, o întreagă cunoaștere ermetică acumulată în timpul lecturilor sale din cele mai bune surse ale Cabalei și ezoterismului.
Dovadă că a studiat mult, cu certitudine, iar acest proiect literar i-a reușit mult mai bine decât cele patru încercări poetice anterioare semnate pseudonimul Claude Lorrey – prea banale pentru a fi remarcate.